Ortodonție

Dinții drepți sunt dinți corecți.

Atunci când diagnosticăm nevoia unui aparat de îndreptat dinții, nu ne gândim numai la aspectul estetic cât și la cel de sănătate. Dinții drepți te pot ajută la îndreptarea mandibulei, eliminarea durerilor de umăr sau spate și chiar a viitoarelor apariții de carii din cauza dificultății menținerii unei igiene corecte.

Planul nostru este confortul tău! Vrem să te bucuri de o experiență relaxantă, o echipa primitoare și de facilități la-ndemană.

Ortodonția este ramura stomatologiei care se ocupă cu diagnosticul, prevenirea și corectarea mușcaturii sau a neregulilor dentare, utilizând exclusiv aparatele dentare. Dantura care prezintă înghesuiri și ocluzii incorecte poate îngreuna procesul de masticație ducând la dureri de cap, dureri de umăr sau spate și chiar tulburari ale articulației temporo-mandibulare sau a aparatului digestiv.

Îndreptarea dinților cu aparat dentar nu are numai beneficii estetice. Dinții strâmbi pot fi mai greu de curățat, lucru care poate duce la carii dentare sau la boli parodontale.

Tratamentul ortodontic se poate realiza cu aparat dentar fix sau mobil. În funcție de situația actuală a danturii, medicul ortodont va propune soluția cea mai potrivită.

Ce reprezintă ortodonția?

Ortodonția tratează malocluzia, afecțiunea în care dinții nu sunt poziționați corect când gura este închisă, rezultatul fiind o mușcătură necorespunzătoare. Tratamentul pentru pacient este mai mult cosmetic, dar pentru medicul ortodont este foarte important să îmbunătățească funcționalitatea danturii.

Tratamentele ortodontice încep de obicei în jurul vârstei de 12-13 ani, atunci când dinții ajung la maturitate și au fost dezvoltați pe deplin. Dacă probleme apar mai târziu, tratamentul poate fi de succes și în cazul adulților.

O bună igienă orală este esențială înainte de începerea oricărei lucrări ortodontice. Atunci când dispozitivul este atașat pe dinți, reziduurile alimentare sunt mai susceptibile de a rămâne acolo, de aceea se recomandă un periaj dentar mai atent și mai frecvent pentru a preveni apariția cariilor în timpul tratamentului. Pentru o igienă orală corespunzătoare sunt de asemenea de evitat băuturile carbogazoase, dulciurile si alte alimente care pot afecta dantura.

Tipuri de aparate ortodontice folosite la Dental District

Aparate ortodontice fixe

Aparat dentar metalic – acesta este cel comun aparat ortodontic. Se folosesc brackeți și arcuri metalice pe partea exterioară pentru a alinia dantura într-o anumită perioadă de timp, în funcție de starea în care se află dinții la momentul începerii tratamentului.

Aparat dentar ceramic – este foarte asemănător cu cel metalic. Este poziționat tot pe partea frontală a dinților, diferența dintre cele două fiind de natură estetică. Materialul ceramic are o culoare apropiată de cea a danturii, iar arcul poate fi personalizat în diferite culori. Aparatul dentar ceramic oferă rezultate la fel de rapide și eficiente ca cel tradițional metalic.

Aparat dentar de safir – beneficiul acestui tip de aparat ortodontic este materialul din cristal matur de safir care îl face greu de sesizat pentru oricine. Pe lângă faptul că aparatul este aproape invizibil, el mai prezintă o serie de avantaje, printre care se enumeră confortul pe care îl oferă datorită marginilor rotunjite a brackeților, astfel încât oricine se poate obișnui într-un timp foarte scurt cu acesta. Eficiența este apropiată cu cea a aparatelor dentare tradiționale, însă brackeții sunt mai puțin rezistenți decât cei metalici.

Aparat dentar lingual – acest aparat ortodontic este complet invizibil, brackeții și restul componentelor fiind atașate pe partea din spatele danturii. Este confortabil, non alergen și biocompatibil cu organismul pentru că este realizat dintr-un aliaj de aur. Aparatele dentare linguale nu sunt o soluție potrivită pentru toate cazurile, de aceea medicul tău ortodont te va ghida către soluția cea mai potrivită nevoilor tale.

Aparate dentare mobile

INVISALIGN

Cea mai recentă și extrem de populară soluție pentru corectarea poziției dinților este Invisalign, care nu seamănă deloc cu niciunul dintre dispozitivele ortodontice deja existente. În ultimii ani a cucerit piața oferind posibilitatea de a obține o dantură perfect aliniată fără a folosi brackeți sau arcuri metalice permanente pe dinți. Invisalign foloseste o serie de aliniatori detașabili, aproape invizibili, care se schimbă periodic pentru a ghida dinții în poziția optimă.

Pacienții care aleg Invisalign trebuie sa îl poarte cât de des pot pentru a obține rezultate cât mai bune într-un timp cât mai scurt. Dispozitivul este confortabil, aproape invizibil și detașabil. Poate fi îndepărtat atunci când mănânci și este indicat să fie îndepărtat atunci când bei lichide care pătează (cafea, băuturi cu coloranți). Cel mai mare avantaj este că îți poți menține în continuare o igienă orală corespunzătoare.

Aparat dentar mobil – sunt folosite de obicei pentru copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, fiind concepute pentru a ghida creșterea maxilarelor astfel încât dinții să aibă locul necesar pentru o poziție corectă. Sunt mobile, adică se pot detașa și reatașa oricând. Aceste aparate ortodontice sunt eficiente dacă sunt folosite la vârsta potrivită, evitându-se astfel tratamente viitoare mai complexe și mai costisitoare. Fiind realizate pentru copii, acestea se pot personaliza pentru a-i stârni interesul spre purtare.

Cele mai comune probleme ortodontice

Dinți înghesuiți
Înghesuirea dentară este o problemă foarte comună, reprezentată printr-o neconcordanță între dezvoltarea maxilarelor și momentul în care erup dinții. Rezultatul lipsei de spațiu este o dantură cu dinți strâmbi care se suprapun. Pe lângă aspectul estetic, poate cauza probleme în realizarea unei igiene dentare corecte, favorizând apariția cariilor.

Spațiere excesivă
Spațierea dinților este normală in jurul vârstei de 4 ani atunci când maxilarul se pregătește pentru dinții permanenți care sunt mai voluminoși decât cei temporari (de lapte). Spațierea excesivă poate apărea între doi sau mai mulți dinți și poate fi cauzată de mărimea mică a dinților, de suptul degetului (la copii), de lipsa dinților sau de anodonții (lipsa mugurilor a dinților definitivi).

Ocluzie încrucișată
Ocluzia încrucișată reprezintă o problemă ortodontică în care dinții superiori sunt poziționați în dinții inferiori, putând fi afectați dinții din față sau cei din spate. Poate fi unilaterală sau bilaterală (pe una sau ambele arcade). Factorii care cauzează ocluzia încrucișată pot fi legați de existența în același timp pe arcadă a dinților de lapte și cei permanenți, de suptul degetului sau alte obiceiuri care dăunează danturii în formare.

Ocluzie deschisă
Ocluzia deschisă sau inocluzia este problema ortodontică în care dinții superiori si inferiori nu ajung în poziția de mușcătură, spațiul rămas gol între arcade reprezentând o anomalie de ordin fizionomic dar și funcțional.

Ocluzie adâncă
Ocluzia adâncă este caracterizată prin dinții superiori alungiți pe verticală care acoperă dinții inferiori. În cazuri extreme pot apărea leziuni la nivelul gingiei datorită mușcăturii incorecte.

Ocluzie inversă
Ocluzia inversă este problema ortodontică în care dinții superiori se află în interiorul dinților inferiori. Cauzele pot fi multiple, precum dezvoltarea insuficientă a maxilarului, creșterea excesivă sau poziția mandibulei precum și obiceiurile vicioase care pot afecta dantura în formate. Această anomalie, netratată, poate duce la dificultăți în vorbire și poate provoca dureri în timpul masticației. În funcție de gradul de severitate, ocluzia inversă se poate corecta fie prin tratament ortodontic fie prin intervenții chirurgicale.

Protruzie
Protruzia (sau overjet) reprezintă problema ortodontică în care dinții de sus extind peste dinții de jos. Incisivii, în special cei frontali, sunt înclinați înspre în față, însă alteori, problema poate fi asociată cu înclinarea înspre spate a incisivilor inferiori. Protruzia crește riscul ca dinții proeminenți să se deterioreze, se poate manifesta prin respirație orală și poate provoca probleme în vorbire și masticație.

Erupție anormală
Erupția anormală este caracterizată prin erupția dinților, cel mai frecvent la nivelul caninilor, în afara liniei arcadei dentare. Tratamentul ortodontic se poate realiza cu ajutorul aparatului dentar pentru a readuce în poziție dintele pe arcadă. În cazul acestei probleme este bine ca tratamentul să se aplice cât mai timpuriu, atunci când dezvoltarea maxilarului nu a ajuns la maturitate.